Cum configurezi email pe domeniul tău

Ce primești cu găzduirea

Aproape orice plan de găzduire include email pe domeniu. Nu plătești separat pentru asta și nu ai nevoie de un serviciu extern ca să începi.

Limitele reale nu sunt la numărul de adrese, ci la spațiu — căsuțele consumă din spațiul contului, la fel ca fișierele site-ului — și la câte mesaje poți trimite pe oră, o limită pusă ca un cont compromis să nu devină sursă de spam.

Dacă emailul e serviciul tău principal, nu doar un accesoriu al site-ului, discută asta cu furnizorul înainte de comandă. Sunt situații în care un serviciu dedicat de email e alegerea corectă.

IMAP sau POP3

La conectarea aplicației ți se cere să alegi între două protocoale. Diferența e simplă și are o singură variantă bună pentru majoritatea oamenilor.

IMAP ține mesajele pe server. Le citești de pe telefon, apar citite și pe laptop. Ștergi un mesaj undeva, dispare peste tot. Ai nevoie de conexiune ca să vezi mesajele vechi, dar spațiul de pe server e limita.

POP3 descarcă mesajele pe dispozitiv și, de obicei, le șterge de pe server. Le ai offline, dar sunt doar pe dispozitivul ăla. Dacă îl pierzi, ai pierdut și mesajele.

Alege IMAP. POP3 are sens doar dacă ai foarte puțin spațiu pe server și un singur dispozitiv de pe care citești.

De ce ajung mesajele în spam

Ai făcut căsuța, ai trimis primul mesaj, a ajuns în spam. Nu e o eroare de configurare a serverului — e absența unei dovezi.

Emailul a fost proiectat fără verificare de identitate. Orice server poate trimite un mesaj care pretinde că vine de la adresa ta. Ca să distingă, destinatarii verifică trei lucruri, iar dacă niciunul nu e configurat, mesajul e tratat ca suspect.

• SPF: lista serverelor care au voie să trimită în numele domeniului tău.
• DKIM: o semnătură criptografică pe fiecare mesaj, care dovedește că n-a fost modificat.
• DMARC: instrucțiunea pentru destinatar despre ce să facă atunci când primele două nu se potrivesc.

SPF, concret

SPF e o singură înregistrare TXT în zona DNS a domeniului. Furnizorul îți dă valoarea exactă — în cPanel apare gata construită în Email Deliverability, cu buton de aplicare.

O greșeală des întâlnită: două înregistrări SPF pe același domeniu. Standardul permite una singură. Dacă trimiți și dintr-un alt serviciu — o platformă de newsletter, un CRM — le combini pe amândouă într-o singură înregistrare, nu adaugi a doua.

Dacă ai deja SPF de la un serviciu anterior și adaugi altul fără să-l ștergi pe primul, rezultatul e mai rău decât dacă n-ai avea niciunul: verificarea eșuează în loc să lipsească.

DKIM și DMARC

DKIM se generează cu un buton. Serverul creează o pereche de chei, ține cheia privată pentru semnat și îți dă cheia publică de pus în DNS. De aici încolo, fiecare mesaj pleacă semnat.

DMARC e cel mai des sărit, și e cel care leagă totul. Fără el, un destinatar care vede că SPF nu se potrivește nu știe dacă asta înseamnă „mesaj fals” sau „domeniu neconfigurat”. Cu el, îi spui tu.

Pornește cu politica de monitorizare — primești rapoarte, nu se respinge nimic. Specificația DMARC descrie fiecare politică în parte. Lasă-l așa câteva săptămâni, verifică rapoartele, și abia apoi înăsprește politica. Sărirea direct la respingere, fără să știi de unde pleacă mesaje legitime, îți blochează propriile facturi automate.

Cum verifici că e bine

Trimite un mesaj de test către o adresă de Gmail. Deschide mesajul primit, apasă pe meniul cu trei puncte și alege afișarea originalului.

În capul mesajului vei vedea trei linii cu rezultatele. Toate trei trebuie să treacă. Dacă una nu trece, linia îți spune care.

• SPF trecut înseamnă că serverul care a trimis are voie.
• DKIM trecut înseamnă că semnătura e validă și mesajul e nemodificat.
• DMARC trecut înseamnă că adresa vizibilă se potrivește cu ce s-a verificat.

Modificările de DNS nu se aplică instant. Dacă ai adăugat înregistrările acum cinci minute și testul cade, mai așteaptă o oră și repetă.

Alias sau căsuță separată

Nu ai nevoie de o căsuță reală pentru fiecare adresă. Un alias — sau redirecționare — trimite mesajele primite pe o adresă către alta, fără să ocupe spațiu.

Practic: contact@, vanzari@ și office@ pot fi toate aliasuri către o singură căsuță reală. Din exterior arată ca trei departamente. Din interior, e un singur inbox.

Când răspunzi, verifică de pe ce adresă pleacă răspunsul. Aplicațiile de mail răspund implicit de pe căsuța reală, nu de pe aliasul pe care a venit mesajul. Se configurează, dar trebuie făcut conștient.