Ce este cPanel și ce faci concret în el

Ce e, de fapt

Serverul pe care stă site-ul tău rulează Linux. Fără un panou, orice operațiune — creat o căsuță de email, adăugat un domeniu, refăcut o bază de date — s-ar face prin comenzi scrise într-un terminal.

cPanel e o interfață web peste comenzile alea. Apeși un buton, el execută comanda. Atât. Nu e un produs al furnizorului tău: e software licențiat, același la orice companie de găzduire care îl folosește. De-asta contează când alegi un furnizor — dacă știi cPanel, îl știi peste tot.

Există și alternative: Plesk, DirectAdmin, panouri proprii. Funcționează, dar ce înveți acolo nu se transferă. cPanel e cel mai răspândit, deci și cel mai ușor de căutat când te blochezi.

File Manager: fișierele site-ului

Aici stau fișierele. Regula pe care trebuie s-o știi: tot ce e public trăiește în folderul public_html. Ce pui acolo se vede pe internet; ce pui în afara lui, nu.

Dacă ai un al doilea domeniu în același cont, el primește de obicei un subfolder — public_html/aldoilea.ro. Structura o vezi în panou, nu trebuie ghicită.

• Încarci fișiere prin Upload, sau prin FTP dacă sunt multe.
• Editezi direct în browser cu Edit — util pentru o corecție rapidă în .htaccess.
• Vezi fișierele ascunse activând „Show Hidden Files” din Settings. Fără asta, .htaccess pare că nu există.

Nu șterge nimic din afara lui public_html fără să știi exact ce e. Acolo stau fișiere de configurare pe care contul le folosește.

Email Accounts: căsuțele pe domeniul tău

De aici creezi adresele de forma contact@firma-ta.ro. Alegi numele, pui o parolă, stabilești cât spațiu primește căsuța. Durează un minut.

După ce ai creat-o, o citești în trei feluri: din webmail, direct în browser; dintr-o aplicație pe telefon sau calculator, cu setările IMAP pe care ți le arată panoul; sau redirecționând-o către o adresă pe care o ai deja.

Redirecționarea către Gmail e comodă, dar atenție la răspunsuri: dacă nu configurezi și trimiterea, răspunzi de pe adresa de Gmail, nu de pe cea a firmei. Se vede.

Instalatorul de aplicații: WordPress în câteva minute

Majoritatea conturilor vin cu un instalator — Softaculous sau WordPress Manager. Alegi aplicația, alegi domeniul, pui numele site-ului și un utilizator de administrare. Instalatorul creează baza de date, scrie configurarea și îți dă linkul de administrare.

Fără el, aceiași pași ar însemna: descarci arhiva, o încarci, creezi manual baza de date și un utilizator pentru ea, apoi rulezi instalarea din browser. Se poate, dar nu are rost.

Pune utilizatorul de administrare pe altceva decât „admin”. Boții încearcă „admin” primul, la fiecare site din lume.

Backup: partea pe care o cauți doar când e prea târziu

Dacă furnizorul are JetBackup sau ceva echivalent, ai în panou o listă de copii pe zile, din care restaurezi singur — tot contul, doar un folder, doar baza de date, sau un singur fișier.

Merită deschis panoul o dată, acum, cât nu s-a stricat nimic, doar ca să vezi unde e butonul și cât de departe în urmă merg copiile. Momentul în care cauți prima oară funcția asta e cel mai prost moment să o înveți.

• Fă un backup manual înainte de orice update mare de WordPress sau de plugin.
• Verifică o dată pe an că restaurarea chiar funcționează, nu doar că butonul există.
• Ține și o copie în afara serverului. Un backup care stă pe aceeași mașină cu site-ul nu te ajută dacă mașina e problema.

Selectorul de PHP: versiunea pe care rulează site-ul

WordPress, PrestaShop și restul rulează pe PHP, iar versiunea contează: cele vechi sunt mai lente și nu mai primesc corecții de securitate; cele foarte noi pot rupe un plugin vechi.

În cPanel schimbi versiunea per domeniu, dintr-un meniu. Tot de acolo activezi extensii de care are nevoie o aplicație anume.

Dacă schimbi versiunea și site-ul dă eroare, revii la cea dinainte din același meniu. Modificarea e reversibilă în zece secunde.

Ce poți ignora

Restul pictogramelor rezolvă situații pe care majoritatea site-urilor nu le întâlnesc: joburi cron, redirecționări avansate, blocarea unor adrese IP, zone DNS personalizate, acces SSH.

Nu înseamnă că sunt inutile. Înseamnă că nu-ți trebuie până când cineva îți spune concret să folosești una dintre ele — și atunci îți va spune și cum.

Când ceva nu merge

Ordinea de verificat, când site-ul dă eroare și nu știi de unde să începi:

• Errors, din secțiunea Metrics: acolo scrie ce a picat, cu dată și oră.
• Resource Usage: dacă ai atins limita de procese sau de memorie, se vede în grafic.
• Versiunea de PHP: s-a schimbat ceva recent?
• Backupul de ieri: dacă ieri mergea, comparația îți spune ce s-a schimbat.

Dacă tot nu iese, scrie furnizorului cu ora exactă la care ai văzut eroarea. Cu ora, se caută în loguri în două minute. Fără ea, se caută mult mai mult.